Archive for the ‘CLS. a VIII – a’ Category

Caracteristici ale mediului înconjurător   Leave a comment

Caracteristici ale mediului înconjurător

1. Definiţie: Mediul înconjurător reprezintă totalitatea elementelor, proceselor şi fenomenelor naturale precum şi a celor introduse de om ce caracterizează un teritoriu (indiferent de întinderea lui) şi în care îşi desfăşăoară activitatea societatea omenească.

2.Elemente componente:

  • Elemente naturale: relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună şi soluri.
  • Elemente antropice: aşezări omeneşti, activităţile economice, infrastructura de transporturi, elemente sociale (ideologii, religia), informaţia, poluarea etc.

3. Noţiuni similare: mediul geografic, peisajul geografic.

4. Gradul de transformare: Mediul actual este rezultatul unei evoluţii îndelungate în timp. De aceea, pe măsură ce oamenii au crescut din punct de vedere numeric, gradul de intervenţie umană asupra mediului s-a accentuat, determinând pe alocuri schimbări radicale.

Tipuri de tansformări suferite de mediul înconjurător din ţara noastră (fig.1):

  • transformare redusă: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Delta Dunării.
  • transformare moderată: Subcarpaţi, Dealurile de Vest, Dobrogea de Nord, Munţii Banatului, Podişul Someşan.
  • transformare puternică: zona extra-carpatică şi Depresiunea Colinară a Transilvaniei.
  • transformare foarte puternică: zonele de exploatre ale carbunilor, zona municipiului Bucureşti, Podişul Târnavelor etc.
  • arii afectate de fenomene de degradare: Subcarpaţii Curburii, Podişul Târnavelor, Podişul Moldovei.

Fig. 1: Gradul de transformare a mediului inconjurator

Bibliografie:

  1. Geografia României – Manual pentru clasa a VIII – a, Mândruţ O., Editura Corint, Bucureşti, 2008.

Posted Mai 28, 2013 by andreeazg in CLS. a VIII - a

EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A RELIEFULUI ROMÂNIEI   1 comment

EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A RELIEFULUI ROMÂNIEI

Aspectul actual al reliefului țării noastre este consecința mișcărilor tectonice, a condițiilor climatice deosebite și a proceselor geomorfologice, care s-au produs în limitele spațiului românesc.

Evoluția uscatului a presupus conturarea unor unități de platformă (în Precambrian), cărora li s-au atașat, cu timpul, unități de orogen (munți) de vârstă caledonică, hercinică și alpină. Ulterior, s-au conturat și unitățile non-orogene, respectiv dealurile, câmpiile, luncile și delta.

În prezent, platformele nu mai au aspectul inițial deoarece au fost fosilizate (prin acoperirea cu stive de sedimente), iar munții au fost intens erodați.

În linii mari, evoluția uscatului/teritoriului României este redată în tabelul și animația de mai jos:

     Tabelul nr. 1: EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A RELIEFULUI ROMÂNIEI

ERA / SUBERĂ

PERIOADA

Anii între care a existat perioada…

(ani în urmă)

OROGENEZA

EFECTE ASUPRA UNITĂŢILOR DE RELIEF

PRECAMBRIAN Arhaic 3,9 mild. -2,5 mild

Platforma Est-Europeană coboară în trepte spre Carpaţii Orientali şi constituie fundamentul de nord – est al Pod. Moldovei.
Proterozoic 2,5 mild. – 570 mil.
PALEOZOIC Inferior Cambrian 570 – 505 mil. Baikaliană Se consolidează Platforma Moldovenească şi Platforma Moesică.
Ordovician 505 – 435 mil.
Silurian 435 – 410 mil. Caledonică Se ridică Dobrogea Centrală (sunt cutate şisturile verzi din Podişul Casimcei). Dobrogea de Sud se exondează (iese de sub ape).
PALEOZOIC Superior Devonian 410 – 360 mil.
Carbonifer 360 – 295 mil. Hercinică Se formează şi se consolidează blocurile cristaline carpatice. În Dobrogea de Nord se înalţă Munţii Măcinului.
Permian 295 – 245 mil.
MEZOZOIC Triasic 245 – 205 mil. Paleokimerică (Kimerică veche)Neokimerică (kimerică nouă) Sunt fragmentate blocurile cristaline carpatice, consolidate în orogeneza hercinică. Apar depresiunile Haţeg, Reşiţa – Moldova Nouă.
Jurasic 205 – 135 mil. Se produc modificări puternice în aria carpatică. Se scufundă: cristalinul din Carpaţii Orientali, munţii Trascău, Metaliferi şi toate depresiunile create anterior.
Cretacic 135 – 65 mil Alpină Se ridică Carpaţii Meridionali, Grupa Nordică a Orientalilor şi Munţii Apuseni. Concomitent cu înălţarea Carpaţilor se produce scufundarea lentă a Depresiunii Colinare a Transilvaniei.
PALEOGEN Paleocen 65 – 53 mil. Faza tectonică savică. Se definitivează aria carpatică: – se individualizează zona flișului Paleogen, a sedimentului cutat, în secial în estul şi sudul Carpaţilor Orientali. Se formează Subcarpaţii (prin încreţire).
Eocen 53 – 34 mil.
Oligocen 34 – 23,5 mil.
NEOGEN Miocen 23,5 – 5,3 mil. Fazele tectonice: stirică şi moldavică. Se formează în vestul Carpaţilor Orientali cel mai vechi lanţ de munţi vulcanici din Europa.Apar activităţi vulcanice şi în Munţii Apuseni.Carpaţii Meridionali se înalţă cu 1000 m.
Pliocen 5,3 – 2 mil
CUATERNAR Pleistocen 2 mil. – 10.mii Se retrag apele care acopereau teritoriul României (Marea Panonică, Lacul Sarmatic, Lacul Getic). Podişurile şi dealurile devin uscaturi. Se individualizează cursul Dunării. Câmpiile devin uscaturi şi sunt acoperite cu loess.
Holocen 10. mii – Are loc glaciaţiunea cuaternară. Apar gheţarii montani şi forme de relief glaciar. Se formează terasele şi luncile râurilor.

Dicționar:

FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) = Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos.

OROGÉN orogene, s. n. (Geol.) = Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat.

TECTÓNIC, -Ă, tectonici, -ce, adj.s. f. = 1. Adj. Care se referă la tectonică (2), care aparține tectonicii, care este legat de mișcările scoarței Pământului. 2. S. f. Ramură a geologiei care studiază structura scoarței terestre și cauzele mișcărilor și deformărilor ei. ♦ Structură geologică.

Bibliografie:

1. Ielenicz, M., Pătru, Ileana, (2005), România – geografie fizică, volumul I – Editura Universitară, București.

2. http://dexonline.ro

Posted Septembrie 25, 2012 by andreeazg in CLS. a VIII - a

Tagged with , ,

Clima României   Leave a comment

Clima României

  1. Definiţie: Clima reprezintă starea medie multianuală a valorilor elementelor climatice (temperatură, precipitaţii, vânturi etc.)  de pe un teritoriu extins.

Altfel spus, clima se referă, aşa cum o face şi vremea, la temperatură, precipitaţii şi vânturi. Diferenţa dintre cele două este dată intervalul de timp (mai mare în cazul climei) pentru care se realizează măsurătorile şi de marimea teritoriului aflat în discuţie.

  1. Tipul de climă şi factorii genetici ai acesteia

Pentru a stabili tipul de climă caracteristic ţării noastre s-au facut diverse măsurători în urma cărora a fost lansată următoarea afirmaţie:

Romania are o climă Temperat – Continentală – Moderată, cu nuanţe de tranziţie.

Redau în figura 1, elementele care au condus la formularea enunţului de mai sus şi factorii care determină şi influenţează clima României.

Fig. 1: Factorii genetici ai climei Romaniei

  1. Caracteristicile elementelor climatice – acest subtitlu face referire la modul de manifestare în spaţiul geografic a temperaturii, precipitaţiilor şi vânturilor (cunoscute şi sub numele de elemente climatice).

Pentru a fi mai precisă în exprimare o să stabilesc ce anume trebuie punctat când se cere caracterizarea elementelelor climatice specifice unei regiuni geografice, dar şi modalitatea de stabilire a valorilor acestor elemente climatice.

Aşadar, prin caracteristicile elementelor climatice se întelege:

–         valoarea temperaturii, exprimată în grade Celsius (care poate fi medie anuală sau lunară).

–         cantitatea de precipitaţii (anuală, lunară), exprimată în milimetri (mm),

–         vântul predominant dintr-o anumită zonă geografică.

Modalitatea prin care stabilesc valorile elementelor climatice presupune, în principal,  lucurul cu harta.

În imaginea de mai jos sunt prezentate patru hărţi climatice, care redau temperaturile medii anuale, temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie), temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) şi precipitaţiile medii anuale, specifice tipului de climă temperat – continental – moderat.

Fig.2: Hărţi climatice - Romania (sursa: vezi bibliografie)

Pe baza lor se poate realiza caracterizarea elementelor climatice dintr-o anumite regiune. De exemplu, pentru zona Olteniei o caracterizare climatică ar avea următoarea formă:

  • temperatura medie anuală este cuprinsă între 10 – 11° C, chiar peste 11° C, în lunca Dunării;
  • temperatura medie a lunii iulie este cuprinsă între 20 – 23° C (şi peste, în lunca Dunării);
  • temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsă între minus 3 şi 0° C;
  • precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 500 – 700 mm (pe alocuri sub 500 mm);
  • vânturi: austrul, vânturile de vest.

Aşadar, pentru a realiza o scurtă caracterizare climatică a unei regiuni geografice, nu este nevoie de un talent deosebit, ci doar  de o hartă climatică şi puţină atenţie atunci când citeşti legenda, şi bineînţeles să cunoşti poziţia geografică a zonei respective. 😉

Câteva date pentru România…

  • temperatura medie anuală: aproximativ 10° C;
  • maxima absolută: + 44,5° C (înregistrată la jumătatea secolului trecut, 10 august 1951, langă Braila, localitatea Ion Sion);
  • minima absolută: minus 38,5° C ( localitatea Bod, judeţul Braşov,10 februarie 1942).

Bibliografie:

1. Mândruţ O., 1999, Geografia României, Manual pentru clasa a VIII – a, Editura Corint, Bucureşti.

Posted Decembrie 14, 2011 by andreeazg in CLS. a VIII - a

CARPAŢII   Leave a comment

MUNŢII CARPAŢI

 

Unitatea carpatică reprezintă edificiul structural major al teritoriului României, atât prin poziţia centrală cât şi prin întindere (peste 66.200 km2), dispunere în altitudine şi rolul pe care îl au pentru conturarea celorlalte unităţi. Carpaţii Româneşti sau (sud-estici) sunt situaţi de o parte şi de alta a Depresiunii Colinare a Transilvaniei.

Evoluţie paleogeografică. Şisturile cristaline au fost metamorfozate şi înălţate în geosinclinalul carpatic; în timpul orogenezelor mai vechi din proterozoicul carpatic, în timpul orogenezelor mai vechi din proterozoicul mediu şi paleozoicul superior (orogeneza baikaliană şi hercinică). În erele Mezozoic şi Neozoic au avut loc numeroase transgresiuni şi regresiuni marine care au determinat umplerea cu depozite sedimentare a geosinclinalului carpatic. Acestea au fost scoase de sub ape în timpul orogenezei alpine (din cretacic până la începutul cuaternarului). În a doua jumătate a perioadei neogene au avut loc numeroase erupţii vulcanice care au, generat munţii vulcanici de pe rama internă (vestică) a Carpaţilor Orientali: Munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, Călimani, Gurghiu, Harghita şi Masivul Ciomatu; şi sudul munţilor Apuseni (Munţii Metaliferi). La începutul Cuaternarului s-au retras apele şi din depresiunile intramontane (acumulate în spatele barajului vulcanic). În Cuaternar, edificiul carpatic a fost modelat de gheţarii montani.

Structură. Carpaţii Româneşti prezintă o structură de orogen, cu strate cutate, relief semeţ şi pante mari.

Alcătuire geologică: roci magmatice (eruptive): granite, bazalte, andezite, sienite; roci sedimentare (calcare, gresii), roci metamorfice (şisturi cristaline, filite, cuarţite, marmura etc.).

Aspecte specifice:

  • La nivelul treptei montane se disting cele mai variate entităţi morfografice, de la veritabile câmpii intramontane de tipul marilor depresiuni din jugul est-carpatic (Giurgeu, Ciuc etc.) la forme de relief cu caracter alpin (abrupturi, versanti, măguri, platouri şi interfluvii structural-tectonice etc.).
  • Masivele sau grupele muntoase sunt separate de văi carpatice mari, cu rol de limită fizico-geografică (ex. Valea Prahovei).
  • La nivelul superior al reliefului montan (peste 2100m) caracteristic este relieful alpin, cu creste alpine prelungi.
  • Specifică este existenţa celor trei mari suprafeţe de nivelare (platforme) formate în perioadele de calm tectonic: Platforma Borăscu (la peste 2000m), platforma Gornoviţa la cca. 900-1000 m şi Platforma Râu-Şes (la1250-1600m).
  • Tranziţia dintre nivelul crestelor şi suprafeţele de nivelare de mai jos se realizează prin abrupturi, glacisuri şi talazuri de grohotiş.
  • Fragmentarea mare a reliefului montan prin reţele de văi longitudinale, transversale şi diagonale cât şi prin depresiuni;
  • Prezenţa formelor glaciare (văi glaciare, circuri glaciare, morene, custuri etc.)
  • Prezenţa formelor vulcanice (conuri, cratere etc.).

1. CARPAŢII ORIENTALI

Ocupă peste 50% din suprafaţa Carpaţilor Româneşti (34.480km2), fiind poziţionaţi în partea răsăriteană a Depresiunii Colinare a Transilvaniei. Se desfăşoară între graniţa de stat cu Ucraina în N şi valea Prahovei în S.

Unităţi vecine:

  • NE Podişul Moldovei (Podişul Sucevei);
  • E Subcarpaţii Moldovei,
  • SE şi S Subcarpaţii Curburii,
  • SV Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi),
  • V Depresiunea Colinară a Transilvaniei,

Au o lăţime maximă în N (135-145 km) şi altitudini mai mari în N (2303 m în Pietrosul Rodnei altitudinea maximă în Carpaţii Orientali); 1650-1700m la S de valea Bicazului (Munţii Tarcău 1664m) şi aproape 2000m în S (vf. Ciucaş 1954m).

Sunt compartimentaţi în trei mari grupe:

I. Grupa de Nord (Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei), dispusă la N de aliniamentul depresionar Câmpulung Moldovenesc Domelor cuprinde:

-în vest munţii vulcanici: Oaş, Gutâi, Ţibleş;
-în centru, munţii alcătuiţi din şisturi cristaline Munţii Rodnei, Maramureşului şi Munţii Suhard,

-în est, munţii alcătuiţi din fliş:  Obcinele Bucovinei (Mestecăniş, Feredeu şi Mare).

– depresiunile Oaş (drenată de Tur), Maramureş (drenată de Vişeu şi Iza).

– pasuri: Huţa (între Depresiunea Maramureş şi Oaş), Prislop (1416m), cel mai înalt din Carpaţii Româneşti; Mestecăniş (1096m) între Depresiunea Câmpulung Moldovenesc şi Domelor; Pasul Şetref (818m), Pasul Tihuţa (1201 m) între Depresiunea Dornelor şi Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

II.   Grupa Centrală (Moldo-Transilvană) situată la Sud de grupa nordică până în Nordul Depresiunii Braşov şi valea Oituzului.

Cuprinde:

– munţii vulcanici în vest, munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100m), munţii Gurghiu, munţii Harghita (vf. Harghita Mădăraş 1800m) şi masivul Ciomatu (1301m) în care se află lacul Sf. Ana;

munţii alcătuiţi predominant din roci dure (şisturi cristaline şi calcare): munţii Bistriţei (max. 1859m), munţii Giurgeu, Munţii Hăşmaşu Mare (1792m), munţii Ciucului (1495m) şi munţii Ceahlău (vf. Ocolaşu Mare 1907m).

munţi alcătuiţi din fliş: munţii Tarcău (1664m), munţii Nemira (1849m în vf. Nemira), Munţii Stânişoarei (1530m), munţii Goşmanu (1442m) şi munţii Berzunţ (984m);

– depresiuni: Depresiunea Giurgeu (drenată de la S la N de Mureş), Depresiunea Ciuc (drenată de la N şa S de Olt), Depresiunea Bilbor, Depresiunea Borsec, Depresiunea Comăneşti (pe Trotuş), Depresiunea Vârşag (drenată de Târnava Mare etc.)

pasuri (trecători): Defileul Topliţa-Deda (pe Mureş), Pasul Şicaş (1000m), Pasul Tuşnad (pe Olt), Pasul Ghimeş (pe Trotuş), Pasul Racoş (pe Olt), Pasul Oituz (pe Oituz).

 

III. Grupa Sudică (Curburii)

Se diferenţiază de grupele anterioare prin faptul că este alcătuită în întregime din fliş (roci sedimentare cutate), fiind dispusă la S de grupa centrală până la valea Prahovei. Cuprinde:

  • Munţii Vrancei (1785m în vf. Goru), Munţii Buzău (1772m în vf. Penteleu), Pintenu Ivăneţu (1021m) în S, ce pătrunde în interiorul Subcarpaţilor de Curbură, Munţii Ciucaş (1954m alt. maximă a grupei sudice), Munţii Baiului, Munţii Bârsei, Munţii Bodoc, Baraoltşi Persani (pătrund-digitat printre cotiturile Oltului).
  • depresiunea Braşov cea mai mare depresiune intramontană din Carpaţii Româneşti, este o depreiune tectonică situată la cea 500-600m alt. drenată de Olt cu afluenţii de stânga Râul Negru şi Bârsa, Depresiunea întorsura Buzăului.
  • pasuri: Vlădeni (prin care Depresiunea Braşovului comunică cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei), pasul Predeal etc.

2.  CARPATII MERIDIONALI

Situaţi în centrul României şi la S de Depresiunea Colinară a Transilvaniei Carpaţii Meridionali sunt limitaţi la E de valea Prahovei, iar la V de Culoarul Timiş-Cerna şi Bistra.

Unităţi vecine:

  • N- Depresiunea Colinară a Transilvaniei
  • E- Carpaţii Orientali (Grupa Curburii)
  • S- Subcarpaţii Getici
  • SE- Subcarpaţii Curburii (Depresiunea Pucioasa)
  • SV- Podişul Mehedinţi
  • V-Munţii Banatului
  • NV- Munţii Poiana Rusca.

Caracteristici generale.

  • Reprezintă sectorul cel mai înalt şi cel mai masiv al Carpaţilor Româneşti (sud-estici) ceea ce explică denumirea de „Alpii Transilvaniei” (max. 2544 m în vf. Moldoveanu, cu 111 m mai jos decât vf. Gerlahovka din Munţii Tatra).
  • Sunt alcătuiţi predominant din roci dure, metamorfice (ex. şisturi cristaline, filite, gnaise)
  • Specifică este existenţa celor trei platforme de eroziune, netede sau uşor ondulate, formate în perioade de calm tectonic. Platforma Gornoviţa la cca. 900-1000 m altitudine, cu păşuni, fâneţe şi aşezări omeneşti, Paltforma Râu-Şes (la cca. 1200-1650 m), mai ondulată; Platforma Borăscu (la 1900-2000 m) cu păşuni alpine.
  • Datorită altitudinilor mari, în cuaternar au fost acoperiţi în cea mai mare parte de gheţari care au sculptat văi glaciare numite şi trogh-uri, cu profil transversal în forma literei „U”, iar în profil longitudinal cu numeroase praguri şi cuvete de subsăpare, ex. Valea Cerbilor din Munţii Bucegi; circuri glaciare (excavaţiuni sau arii depresionare cu aspect semicircular, semieliptic sau oval). Se mai numesc căldări sau zănoage. În ele s-au format lacuri. Bucura, Zănoaga, Gâlcescu, Capra etc.; creste alpine, morene frontale, custuri (Custura Bucura din Retezat), vârfuri piramidale etc.
  • Prezenţa calcarelor în substrat a determinat apariţia unor forme specifice: peşteri (Muierii, Cloşani, Tecuri etc.), doline, polii, lapiezuri, uvale etc.

Subdiviziuni.

Carpaţii Meridionali sunt compartimentaţi în patru grupe:

I. Grupa Bucegi, dispusă de la valea Prahovei (E) până la valea Dâmboviţei (V) cuprinde:

  • Munţii Bucegi (vf. Omu 2505m- locul V în România)
  • Munţii Leaota (2133m în vf. Leaota)
  • Munţii Piatra Craiului (2238m)
  • culoarul Rucăr – Bran (o veche axă de circulaţie dispusă între Munţii Piatra Craiului şi Masivul Bucegi);

Masivul Bucegi apare ca o individualitate cu trăsături caracteristice proprii, neputând fi morfologic alipit nici aşchiei stâncoase Piatra Craiului şi nici anticlinalului cristalin al Leaotei. Munţii Bucegi sunt construiţi din acelaşi material petrografic (roci sedimentare cutate, fliş) ca şi Carpaţii Orientali şi au, ca şi aceştia, culmile alungite pe direcţia N-S. Spre deosebire de ei, Bucegii au însă pante abrupte. Comun cu Carpaţii Meridionali au o mare altitudine absolută (peste 2500m), o puternică dezvoltare a căldărilor glaciare şi profilul N-S (pante nordice abrupte iar cele sudice domoale).

II.    Grupa Făgăraş dispusă între valea Dâmboviţei (E) şi valea Oltului (V). Este grupa cea mai înaltă, formată din două culmi:

  • în N- munţii Făgăraş ce apar ca un zid cu max. 2544m în vf. Moldoveanu şi 2535m în vf. Negoiu;
  •  în S, munţi ceva mai joşi: Munţii Iezer (2462m în vf. Iezerul Mare), Munţii Ghiţu, Munţii Frunţi şi Munţii Cozia (vf. Cozia 1668m), compartimentaţi de afluenţii Argeşului. În Vest se află pe valea Oltului, depresiunea Loviştei, care comunică cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei prin pasul Turnu Roşu (400m) si cu Subcarpaţii Getici prin pasul Cozia (309m).

III. Grupa Parâng situată între valea Oltului (E) şi văile Jiu şi Strei (afluentul Mureşului) în V.

Cuprinde:

  • Munţii Parâng (în SV) un adevărat nod orografic (vf. Parângu Mare 2519m) din care se desprind culmi mai joase:
  •  munţii Şureanu (în N) vf. lui Patru 2130m;
  • munţii Cândrel, între Sadu şi Sebeş (2244m);
  • munţii Lotrului (2242m în vf. Ştrefleşti)
  • munţii Căpăţânii (în SE) vf. Ursu 2124m.

În NV-ul munţilor Şureanu se află depresiunea Haţeg (străbătută de Strei cu Râul Mare), iar în munţii Orăştiei (din NV-ul munţilor Şureanu) s-au descoperit vestigiile fostei capitale a dacilor Sarmisegetuza Regia.

IV. Grupa Retezat-Godeanu situată între culoarul Bistrei (N), valea Strei-ului (NE), valea Jiului (E) şi  culoarul Timiş-Cerna (V).

Cuprinde:

  • munţii Retezat (vf. Peleaga2509m),
  • munţii Ţarcu (vf. Pietril 2192m),
  • munţii Godeanu (vf. Godeanu 2229m),
  • munţii Vâlcan (vf. Straja 1868m),
  • munţii Cernei şi munţii Mehedinţi, separaţi de râul Cerna,
  • în estul grupei se distinge Depresiunea Petroşani (drenată de Jiu).

3. CARPATII OCCIDENTALI

Poziţionaţi în partea vestică a României, Carpaţii Occidentali sunt situaţi la V de Depresiuea Colinară a Transilvaniei şi Carpaţii Meridionali, între valea Dunării (S) şi văile Someş şi Barcău (N).

Unităţi vecine:

  • S Defileul Dunării,
  • SE (Carpaţii Meridionali Grupa Retezat-Godeanu),
  • E-Depresiunea Colinară a Transilvaniei,
  • NE-Carpaţii Orientali (Grupa Nordică),
  • V- Dealurile şi Câmpia de Vest. 

Caracteristici generale:

  • reprezintă sectorul cel mai jos al Carpaţilor Româneşti (max. 1849m în vf. Bihor)
  • se caracterizează printr-o evidentă discontinuitate datorită pătrunderii Câmpiei Lugojului între munţii Semenic şi munţii Poiana Rusca şi Culoarul Mureşului între munţii Poiana Rusca şi Apuseni;
  • au un număr mare de depresiuni;
  • sunt alcătuiţi din roci variate ca geneză (magmatice, sedimentare, metamorfice)
  • nu prezintă forme glaciare datorită altitudinilor mici;
  • prezenţa calcarului a determinat apariţia unor forme specifice: peşteri (ex. Cetăţile Ponorului, Scărişoara, Urşilor, Comarnic etc.), doline, polii, uvale, lapiezuri etc.

Subdiviziuni:

I. Grupa Banatului situată la sud de valea (culoarul) Mureşuiului cuprinde:

  •  munţii Semenic (1446m în vf. Semenic alt. max. din grupa Banatului) din care izvorăsc Timiş, Nera şi Bârzava;
  • munţii Almăjului (vf. Svinecea Mare 1224m); la S de valea Nerei şi Depresiunea Almăj (Bozovici);
  • munţii Aninei (1160m), la V de munţii Semenic;
  • munţii Locvei (727m), la S de valea Nerei şi la V de munţii Almăjului;
  • valea Motrului reprezentând o unitate de tranziţie între munţi şi câmpie sau între munţi şi podiş.
  • munţii Dognecea (617m), străbătuţi de Bârzava;
  • munţii Poiana Ruscă (vf. Padeş 1374 m), masivi alcătuiţi din şisturi cristaline;
  • depresiunea Almăj, drenată de Nera între munţii Semenic ia N şi Almăjului la S.
  • depresiunea Caraş-Ezeriş drenată de Caras şi Bârzava;
  • depresiunea Oraviţei pe Caras şi Nera.

În sudul grupei Banatului se află defileul (clisura) Dunării, cel mai lung din Europa (peste 140 km);

II. Grupa Munţii Apuseni situată la N de valea Mureşului cuprinde:

  • partea centrală mai înaltă (1849m în vf. Bihor), formată din munţii Bihor, munţii Vlădeasa (1836m), munţii Gilău, Muntele Mare (1826m) şi Muntele Găina (1467m);
  • partea sud-estică constituită din munţii Metaliferi (1080m) formaţi predominant din roci magmatice (vulcanice) şi munţii Trascău (alcătuiţi din şisturi cristaline şi calcare);
  • partea de Vest denumită şi „munţii Crişurilor” cuprinde: munţii Zarand (836m în vf. Drocea) între Mureş la S şi Crişul Alb la N; munţii Codru-Moma (vf. Pleşu 1112m) între Crişul Alb (S) şi Crişul Negru (N); munţii Pădurea Craiului, între Crişul Negru (S) şi Crişul Repede (N), munţii Plopiş (Şes) între Crişul Repede (S) şi Barcău (N).
  • La N de valea Barcăului, până la contactul cu munţii vulcanici din grupa Nordică a Carpaţilor Orientali, se disting munţi joşi, formaţi din şisturi cristaline şi calcare: munţii Meseş, Dealul Mare, Dealul Prisnel; Dealul Preluca. 
  • Depresiuni componente: Zarand, Gurahonţ, Brad (pe valea Crişului Alb), Beiuş (pe Crişlui Negru), Vad-Borod (pe Crişul Repede), Huedin (pe Crişul Repede), Zlatna (pe Ampoi), Abrud (pe Arieş)

Posted Noiembrie 20, 2010 by andreeazg in CLS. a VIII - a