Archive for the ‘diverse’ Category

DRUMUL OASELOR   2 comments

Drumul oaselor…

Cunoscut sub denumirea oficială de M56 sau autostrada Kolâma, “drumul oaselor”, leagă oraşele Magdan şi Nizhny Besyakh din îndeprărtatul orient rus. Totuşi, în foarte multe studii geografice şi nu numai, se consideră că punctul extrem vestic al autostrăzii ar fi oraşul Yakutsk situat pe malul stâng a fluviului Lena.

Autostrada, cu o lungime de 2031 km, a fost finalizată în perioada stalinistă şi a implicat un număr foarte mare de muncitori (în special intelectuali consideraţi duşmani ai statului) aduşi din lagărele de concentrare sovietice. Mulţi dintre aceştia şi-au găsit sfârşitul în timp ce lucrau la construcţia drumului iar trupurile lor, datorită solului îngheţat (permafrost), au fost aşezate sub drum sau la marginea acestuia. În unele secţiuni ale drumului pot fi zărite astăzi oasele celor care au contribuit la realizarea megaconstrucţiei.

Autostrada traversează zona munţilor Kolâma, Cerski şi Verhoiansk, în raza cărora se află localităţile Tomtor şi Oymyakon, care îşi revendică titlul de cel mai rece oraş pe timp de iarnă din afara Antarcticii.

Temperaturile pe timp iarna  din arealul peste care se suprapune autostrada, ajung până la valoarea de -70°C fapt care înleneşte traversarea râurilor în sectoarele în care M56 se intersesctează cu acestea.  În scurta perioadă de vară fluviile sunt traversate cu ajutorul bac-urilor.

 

 

Fig.1. Reteaua de autostrazi a Rusiei; cu rosu... "drumul oaselor"

Posted Noiembrie 29, 2010 by andreeazg in diverse

CAPITALE   Leave a comment

EUROPA

ASIA

1.      Albania-Tirana2.      Austria-Viena

3.     Belgia-Bruxelles

4.      Belarus-Minsk

5.      Bosnia Herţegovina-Sarajevo

6.      Bulgaria-Sofia

7.      Cehia-Praga

8.      Cipru-Nicosia

9.      Croaţia-Zagreb

10.      Danemarca-Copenhaga

11.  Elveţia-Berna

12.  Estonia-Tallin

13.  Franţa-Paris

14.  Finlanda-Helsinki

15.  Grecia-Atena

16.  Germania-Berlin

17.  Irlanda-Dublin

18.  Irlanda de Nord-Belfast

19.  Italia-Roma

20.  Islanda-Reykjavik

21.  Luxemburg-Luxemburg

22.  Lituania-Vilnius

23.  Letonia-Riga

24.  Liechtenstein-Vaduz

25.  Moldova-Chişinău

26.  Macedonia-Skopje

27.  Muntenegru-Podgorica

28.  Matla-La Valletta

29.  Monaco-Monte Carlo

30.  Norvegia-Oslo

31.  Olanda-Amsterdam şi Haga

32.  Portugalia-Lisabona

33.  Polonia-Varşovia

34.  România-Bucureşti

35.  Regatul Unit-Londra

36.  Rusia-Moscova

37.  Suedia-Stockholm

38.  Slovenia-Ljubljana

39.  Slovacia-Bratislava

40.  Serbia-Belgrad

41.  Spania-Madrid

42.  San Marino-San Marino

43.  Scoţia-Edinburgh

44. Ucraina-Kiev

45. Ungaria-Budapesta

46. Andorra- Andorra la Vella

47. Vatican – Vatican City

48. Kosovo – Pristina

 

1.      Armenia-Erevan2.      Arabia Saudita- Riyadh

3.      Azerbaidjan-Baku

4.      Afganistan-Kabul

5.      Bangladesh-Dacca

6.      Buthan-Timphu

7.      Bahrain-Manama

8.      Brunei-Bandar Seri Begawan

9.      China-Beijing

10.  Cambodgia-Phnom Penh

11.  Coreea de Nord-Phenian

12.  Coreea de Sud-Seul

13.  Emiratele Arabe Unite-Abu Dhabi

14.  Filipine-Manila

15.  Georgia-Tbilisi

16.  Israel-Ierusalim

17.  Iordania-Aman

18.  India-New Delhi

19.  Indonezia-Jakarta

20.  Iran-Teheran

21.  Irak-Bagdan

22.  Japonia-Tokyo

23.  Kazahstan-Astana

24.  Kirgistan-Biskek

25.  Kuweit-Al Kuweit

26.  Laos-Vientiane

27.  Liban-Beirut

28.  Mongolia-Ulan Bator

29.  Myanmar- Naypyidaw

30.  Madive-Male

31.  Malaysia-Kuala Lumpur

32.  Nepal-Kathmandu

33.  Oman-Mascat

34.  Pakistan-Islamabad

35.  Qatar-Doha

36.  Siria-Damasc

37.  Singapore-Singapore

38.  Sri Lanka- Sri Jayawardenapura-Kotte 

39.  Turcia-Ankara

40.  Thailanda-Bangkok

41.  Taiwan-Taipei

42.  Tadjikistan-Duşanbe

43.  Turkmenistan-Ashgbat

44.  Timorul de Est-Dili

45.  Uzbekistan-Tashkent

46.  Vietnam-Hanoi

47.  Yemen-Sanaa

 

AFRICA

AMERICA

  1. Algeria-Alger
  2. Angola-Luanda
  3. Africa de Sud-Pretoria, Bloemfontain, Cape Town
  4. Benin-Porto Novo
  5. Burundi-Bujumbura
  6. Burkina Faso-Ouagadougou
  7. Botswana-Gaborone
  8. Camerun-Yaounde
  9. Ciad-N’djamena
  10. Congo-Brazaville
  11. R.D. Cogo-Kinshasa
  12. Gabon-Libreville
  13. Coasta de Fildeş-Yamoussukro
  14. Capul Verde-Praia
  15. Comore-Moroni
  16. Djibouti-Djibouti
  17. Egipt-Cairo
  18. Eritrea-Asmara
  19. Etiopia-Addis Abeba
  20. Ghana-Accra
  21. Guineea-Conakry
  22. Guineea Ecuatorială-Malabo
  23. Guineea Bissau-Bissau
  24. Kenya-Nairobi
  25. Liberia-Monrovia
  26. Lesotho-Maseru
  27. Libia-Tripoli
  28. Maroc-Rabat
  29. Mali-Bamako
  30. Mauritania-Nouakchott
  31. Mozambic-Maputo
  32. Malawi-Lilongwe
  33. Madagascar-Antananarivo
  34. Mauritius-Port Luis
  35. Niger-Niamey
  36. Nigeria-Abuja
  37. Namibia-Windhoek
  38. Rwanda-Kigali
  39. Republica Centraficană-Bangui
  40. Sudan-Khartoum
  41. Sudanul de Sud – Juba
  42. Senegal-Dakar
  43. Swaziland-Mbabane, Lobamba
  44. Somalia-Mogadishu
  45. Sierra Leone-Freetown
  46. Sahara Occidentală-El Aaiun
  47. Sao Tome şi Principe-Sao Tome
  48. Seychelles-Victoria
  49. Tunisia-Tunis
  50. Tanzania-Dodoma
  51. Togo-Lome
  52. Uganda-Kampala
  53. Zambia-Lusaka
  54. Zimbabwe-Harare

 

America de Nord 

  1. Canada-Ottawa
  2. S.U.A.-Washington
  3. Mexic-Ciudad de Mexico

America Centrală

  1. Antigua şi Barbuda-Saint John’s
  2. Barbados-Bridgetown
  3. Belize-Belmopan
  4. Bahamas-Nassau
  5. Costa Rica-San Jose
  6. Cuba-Havana
  7. Dominica-Roseau
  8. Republica Dominicană-Santo Domingo
  9. El Salvador-San Salvador
  10. Grenada-Saint George’s
  11. Guatemala-Ciudad de Guatemala
  12. Honduras-Tegucigalpa
  13. Haiti-Port au Prince
  14. Jamaica-Kingston
  15. Nicaragua-Managua
  16. Saint Kitts şi Nevis-Basseterre
  17. Saint Vincent şi Grenadine-Kingstown
  18. Sfânta Lucia-Castries
  19. Trinidad Tobago-Port of Spain

America de Sud

  1. Argentina-Buenos Aires
  2. Brazilia-Brasilia
  3. Bolovia-La Paz
  4. Columbia-Bogota
  5. Chile-Santiago
  6. Ecuador-Quito
  7. Guyana-Georgetown
  8. Guyana Franceză-Cayenne
  9. Peru-Lima
  10. Paraguay-Asucion
  11. Surinam-Paramaribo
  12. Uruguay-Montevideo
  13. Venezuela-Caracas

AUSTRALIA şi OCEANIA

1.      Australia-Canberra

2.      Kiribati-South Tarawa

3.      Fiji-Suva

4.      I-le Cook-Avarua

5.      I-le Solomon-Honiara

6.      I-le Marshall-Majuro

7.      Nauru-Yaren

8.      Niue-Alofi

9.      Noua Zeelanda-Wellington

10.  Papua Noua Guinee-Port Moresby

11.  Palau-Ngerulmund

12.  Pitcairn-Adamstown

13.  Polinezia Franceză-Papeete

14.  Samoa-Apia

15.  Tonga-Nuku’alofa

16.  Tuvalu-Funafuti

17.  Vanuatu-Port Vila

18.  Wallis şi Futuna-Mata Utu

Posted Noiembrie 29, 2010 by andreeazg in diverse

Anglia in simboluri…   Leave a comment

 

Posted Noiembrie 28, 2010 by andreeazg in diverse

Încălzirea globală…   2 comments

Acest subiect împarte oamenii de ştiinţă în două tabere; o tabără susţine că încălzirea globală este un fenomen real şi periculos pentru specia umană şi nu numai, iar cealaltă tabără,  formată din aşa numiţii „eretici”, consideră că încălzirea globală este doar o invenţie a politicului iar creşterea cantităţii de CO2 (pe seama căreia este pusă această încălzire) nu poate constitui o cauză suficientă pentru a determina încălzirea ireversibilă a Pământului.

Deoarece ambele „tabere” aduc argumente foarte puternice pentru a-şi suţine cauza este foarte greu să stabileşti cine are dreptate şi cine nu…

Din această luptă crâncenă s-au născut alte două probleme: răcirea climei şi Global Dimming (întunecarea globală).

Am ataşat mai jos două filmuleţe, de pe video.google.ro, aşa că vă las pe voi să decideţi de partea cui sunteţi … vizionare placută!

PS.: click pe CC pentru a vedea subtitrarea.

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enc%C4%83lzirea_global%C4%83

http://video.google.ro/videoplay?docid=4282841098761265190#

http://video.google.ro/videoplay?docid=-1682863741742530245&hl=ro&emb=1#

Posted Septembrie 25, 2010 by andreeazg in diverse