Archive for the ‘ZECE’ Category

Resursele litosferei   Leave a comment

Resursele litosferei


Clasificare:

1. Resursele energetice:

–         cărbunii,

–         petrolul,

–         gazele naturale,

–         şisturile bituminoase,

–         substanţele radioactive: uraniu, thoriu, plutoniu.

2. Resurse metalurgice:

–         minereuri feroase: fierul;

–         minereuri neferoase: cuprul, plumbul, zincul, costitorul, bauxita etc.

3. Resursele chimice:

–         sărurile de potasiu;

–         sărurile de natriu;

–         piritele;

–         fosforitele;

–         apatitele etc.

4. Rocile de construcţie:

– marmura, granitul, calcarul, argila etc.

Resursele energetice

a)      Cărbunii – după gradul de incarbonizare pot fi: superiori (antracitul şi huila) şi inferiori (lignitul, cărbunele brun şi turba).

Utilizare: obţinerea energiei electrice; obţinerea oţelurilor cu ajutorul huilei cocsificabile; unele componente ale cărbunelui precum metanolul şi etilena sunt folosite la obţinerea fibrelor sintetice, maselor plastice, medicamentelor, smoalei şi a fertilizatorilor.

Ţări cu importante rezerve de cărbuni: China (în special huilă), S.U.A. (munţii Apapalachi), India, Australia, Ucraina (bazinul Doneţk), Rusia, Germania (bazinul Rhur), Polonia (Silezia), Kazahstan, Turcia etc.

b)      Petrolul: se foloseşte pentru obţinerea: benzinei, motorinei, kersosenului, a maselor plastice, detergenţilor, a cauciucului sintetic, a firelor sintetice, precum şi în industria farmaceutică.

Ţări cu importante rezerve de petrol: ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu (Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Irak, Emiratele Arabe Unite), S.UA., Venezuela, Columbia, Mexic, Marea Britanie, Norvegia, Nigeria, Rusia etc.

c)      Gazele naturale: pot fi asociate cu zăcămintele de petrol (gaze asociate) sau cantonate într-un singur zăcământ (gazul metan).

Ţări cu rezerve importante de gaze naturale: Olanda, Norvegia, Marea Britanie, Indonezia, Rusia, Iran, Libia etc.

d)      Uraniul şi thoriul: se utilizează în celtralele atomoelectrice. Ţări cu rezerve importante de substanţe radioactive sunt: Rusia, Australia, S.UA., Canada, Australia, Nigeria, Gabon, Namibia, Franţa, Brazilia etc.

Resursele metalurgice feroase

Fierul este principală resursă pentru siderurgie. Ţările care deţin pe suprafaţa lor zăcâminte de minereuri feroase sunt: Rusia, Ucraina, Brazilia, Africa de Sud, Australia etc.

Alături de fier mai sunt utilizate şi alte metale: mangan, crom, nichel, vanadiu, molibden, wolfram, titan etc.

Resursele metalurgice neferoase

Cuprul – poate fi întâlnit în stare nativă sau în asocialţii polimetalice. Se foloseşte în electrotehnică, în obţinerea de aliaje prin combinarea cu cositorul şi zincul (bronz şi alamă). Ţările care au rezerve mari de minereu de cupru sunt: Chile, Peru, R.D. Congo, Zimbabwe, Zambia, Australia etc.

Plumbul – se găseşte în zăcămintele de sulfuri. Se utilizează în industria acumulatorilor, în producţia de instalaţii sanitare, în industria tipografică şi în petrochimie. Ţările cu importante rezerve de plumb sunt: Australia, Canada şi S.U.A.

Zincul – este de regulă asociat cu plumbul. Se foloseşte în siderurgile pentru producţia de tablă zincată.. Ţări cu rezerve importante de zinc sunt Canada şi Rusia.

Bauxita – este utilizată pentru obţinerea aluminiului. Rezerve importante de bauxită se găsesc în: Ghana, Guineea, Camerun, Sierra Leone, Jamaica, Brazilia, Australia, China, India, Indonezia.

Aurul – se utilizează în industria bijuteriilor şi în crearea de rezerve în cadrul băncilor.  Ţări cu importante rezerve de aur sunt: Africa de Sud, Zimbabwe, S.U.A., Australia, China, Canada etc.

Argintul – ţări producătoare sunt: Mexic, S.U.A., Peru.

Platina – este un metal rar. Se exploatează din: Canada, S.U.A., Australia, Columbia, Etiopia etc.

 

Resursele chimice

Sarea Gemă (NaCl) – este localizată atât în scoarţa terestră cât şi în Oceanul Planetar. Sarea este utilizată în industria alimentară, în obţinerea de sodiu, clor, sodă caustică, sodă calcinată, acid clorhidric etc.

Ţări cu rezerve bogate de sare sunt: Germania, Franţa, Italia, Polonia, România, Rusia, China, India etc.

Sărurile de magneziu apar alături de sărurile de potasiu şi sunt folosite în industria îngrăşămintelor chimice. Rezerve importante sunt în Rusia, Germania, Franţa, Canada, S.U.A.

Sulful – se utilizează în procesul de obţinere a acidului sulfuric, în industria cauciucului sintetic, la vulcanizare, în industria farmaceutică, în argicultura etc. Ţări cu rezerve de sulf sunt: Italia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Canada, S.U.A. etc.

 

Rocile de construcţie

Granitul – este o rocă vulcanică utilizată în ornamentaţii, fundaţii de clădiri, pavaje etc. Ţări cu rezerve de granit sunt: Egipt, Finlanda, Franţa, Scoţia, Canada, Italia, Rusia etc.

Marmura – este o rocă metamorfică utilizată ca ornament. Se exploatează din Italia (marmura de Carrara), Grecia (marmura de Pantelikos şi Skyros), Spania, Portugalia, Franţa, România etc.

Calcarul şi argila sunt roci sedimentare folosite ca materiale de construcţie. Calcarul se utilizează în industria lianţilor iar argila este folosită pentru obţinerea porţelanurilor. Ţări în care se exploatează: China, Japonia, S.U.A., Franţa, Marea Britanie etc.

Posted Februarie 14, 2011 by andreeazg in ZECE

Resursele naturale   Leave a comment

Resursele naturale

1. Definiţii:

Resursele naturale sunt mijloace puse la dispoziţia oamenilor de mediul natural (minereuri, combustibili fosili, terenuri agricole etc.) pe care aceştia le pot utiliza în realizarea unor activităţi economice.

Resurse naturale = totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor și a pădurilor de care dispune o țară. (conform dex).

Resursă = totalitatea surselor sau a rezervelor care pot fi valorificate.

Rezervă =  cantitate de substanțe minerale utile aflate în scoarța terestră.

2. Clasificarea resurselor naturale

  1. După repartiţia spaţială:

–         resurse extraatmosferice şi atmosferice: energia solară, energia eoliană, azot, oxigen, dioxid de carbon.

–         resurse ale hidrosferei: Oceanul Planetar, apele continentale.

–         resurse ale litosferei: petrol, gaze naturale, cărbuni, substanţe minerale utile, roci de construcţie, solul etc.

–         resurse ale biosferei: elemente de vegetaţie şi faună.

2. După modul de folosinţă:

–         resurse energetice: petrol, gaze naturale, cărbuni, forţa apei, lemnul, vântul, energia solară.

–         resurse de materii prime industriale: minereurile feroase, lemnul, azotul etc.

–         resurse alimentare: produse vegetale, animale; sarea etc.

3.  După locul de folosinţă:

–         transportabile.

–         netransportabile.

4. După gradul de cunoaştere:

–         bine cunoscute: energia solară, eoloana, resursele de apă etc.

–         relativ bine cunoscute: resursele biosferei, ale solului etc.

–         slab cunoscute: resursele litosferei, apele subterane etc.

5. După durabilitatea exploatării şi a particularităţilor de refacere:

–         resurse inepuizabile: aerul, apa.

–         resurse epuizabile: petrolul, cărbunii, gazele naturale, zăcămintele de minereuri.

3. Resursele extraatmosferice

Soarele: este o sursa permanentă de energie datorită proceselor termonucleare care au loc în interiorul său. În urma acestor procese hidrogenul se transformă în heliu determinând eliberarea unei cantităţi uriaşe de energie. O parte din aceasta cantitate de energie, adică 1,98 cal/cm2/min., ajunge la limita superioară a atmosferei terestre, distribuţia ei ulterioară fiind inegală în spaţiu datorită formei Pământului (din cauza căreia cantitatea de căldură scade de la Ecuator la poli) şi a nebulozităţii.

Energia solară (heliotermică) este valorificată pe cale naturală prin bioconversie (energia solară se transformă în biomasă: plante animale) şi artificial, prin utilizarea panourilor solare, care trasformă această energia în energie termică.. Un alt mod de valorificare a energiei solare este conversia acestei în energie electrică, cu ajutorul celulelor fotovoltaice (pe baza unei baterii de siliciu).

Utilizarea energiei solare: agicultură, încălzirea locuinţelor, a apei, gătit etc.

Ţări care valorifică energia solară: S.U.A., Israel, Cipru, Japonia, Canada, Australia, Germania, Spania etc.

Fig. 1: Panouri solare - deşertul Mojave, SUA

 

4.  Resursele Atmosferei

Vântul – produce atunci când are o viteză mai mare de 5 m/s, energie eoliană.

Energia eoliană are o repartiţie neuniformă pe suprafaţa Pâmantului, determinată în principal de latitudine şi altitudine. Zonele cu vânturi permanente (alizee, musoni) sunt cele mai favorabile pentru valorificare energiei eoliene.

Utilizare: producerea energiei electrice.

Ţări care valorifică energia eoliană: Danemarca, Ucraina, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda etc.

Fig. 2: Ferma eoliană MIDDELGRUNDEN, Danemarca

 

Azotul: este un gaz care deţine 78% din masa Atmosferei. Este utilizat în industria chimică (transformat în amoniac, care poate fi folosit ca îngrăşământ).

Oxigenul: constituie aprox. 21% din masa Atmosferei terestre. Oxigenul întreține viața și arderea. Se utilizează în medicină, aparat autonom de respirat sub apă în circuit închis pentru scafandri de luptă, albirea țesăturilor, sudură, tăierea metalelor, sinteza acizilor, motoare etc.

Posted Februarie 7, 2011 by andreeazg in ZECE

STRUCTURA POPULAŢIEI TERREI   Leave a comment

Structura populaţiei Terrei

Structura populaţiei reprezintă repartiţia statistică, pe clase sau grupe, a unei populaţii ce ocupă un teritoriu după criterii demografice, etnice, culturale, socio-economice.

I.       Structura lingvistică

În studiul geografic al populaţiei, limba vorbită reprezintă un aspect care trebuie luat în considerare deoarece aceasta constituie un element de identificare şi diferenţiere a unor anumite grupe de populaţie.

În prezent pe Terra se vorbesc circa 3000 de limbi şi peste 6000 de dialecte.

Cea mai vorbită limbă din lume este chineza mandarin cu aproximativ 930 milioane de vorbitori. Locul al doilea este ocupat de limba engleză cu ~ 450 mil. vorbitori. Pe poziţia a treia se clasează limba hindi cu aprox. 400 mil vorbitori. 

Principalele familii lingvistice sunt:

 

a)      INDOEUROPEANĂ, care cuprinde:

–         limbile germanice: engleza germana, olandeza, daneza, suedeza,

–         limbile romanice: spaniola, franceza, portugheza, italiana, româna, catalana;

–         limbile slave: rusa, ucrainiană, belorusă, sârbă, bulgara, ceha, polona, slovaca.

–         limbile indo-iraniene: hindi, bengali, urdu, punjabi, persană, asameză, nepali, kurdă etc.;

–         alte limbi indo europene: greaca, albaneza, armeana.

b)      SINO – TIBETANĂ,  cuprinde:

–         limbile sinice: mandarin, canton, wu, min etc.

–         limbile tibetano-birmaneze: thai, burma, tibetana.

c)      AFRO – INDONEZIANĂ, cuprinde:

–         limbile malayo – indoneziene, limba javaneză, alte limbi.

d)      SEMITO – HAMITICĂ (AFRO – ASIATICĂ), cuprinde:

–         limbile semitice: ebarica, araba etc.

–         limbile hamitice;

–         limbile cuşitice.

e)      DRAVIDIANĂ, cuprinde:

–         limbile tegulu, tamil, kannada.

f)        ALTAICĂ: turcă, azeră, uzbecă, kazahă, tătară, uigură, mongolă.

g)      URALICĂ, cuprinde:

–         limbile finice: finlandeza.

–         limbile ugrice: maghiara etc.

h)      SUD – EST ASIATICĂ: vietnameza, khmera.

i)        JAPONEZĂ

j)        COREEANĂ

k)      NIGERO – CONGOLEZĂ, cuprinde:

–         ramura benue-congo: swahili, rwanda, zulu etc.

–         şi alte ramuri: yoruba, ibo etc.

l)        NILO – SAHARIANĂ

m)    AMERINDIANĂ

n)      Alte familii lingvistice.

http://en.wikipedia.org/wiki/World_language

http://www2.johnabbott.qc.ca/~geoscience/ME/WorldLanguageFamiliesMap.jpg

 

 

II.    Structura pe grupe de vârstă

Principlalele grupe de vârstă sunt:

  1. Grupa tânără, cuprinde populaţia cu vârsta între 0 -15 ani, 0 – 18 ani sau 0 – 20 ani.
  2. Grupa adultă, considerată între 15 – 59 ani, 18 – 65 ani sau 20 – 65 ani.
  3. Grupa vârstnică, cuprinde populaţia care depăşeşte 60 sau 65 ani.

Pentru oricare stat de pe Glob este important să se cunoască proporţia pe care o deţine o anumită grupă de vârstă în cadrul populaţiei totale.

Dacă grupa tânără deţine peste 35% din totalul populaţiei unei ţări, însemnă că această ţară are o populaţie tânără şi nu este foarte dezvoltată din punct de vedere economic.

Atunci când vârstnicii deţin aproximativ 12% din totalul populaţiei unei ţări, putem vorbi despre îmbătrânirea populaţiei.

La nivel mondial grupa tânără deţine 32% iar grupa vârstnică 6%.

La nivelul continentelor, cifrele arată că Europa este cel mai îmbătrânit continent, grupa vârstnicilor deţinând 14% din totalul populaţiei.

Pentru vizualizarea repartiţiei pe grupe de vârstă a populaţiei se utilizează piramida vârstelor.

După formă aceste pot fi: – piramidă în formă de triunghi, cu o bază extinsă şi vârf ascuţit, ceea ce arată că grua de vârstă tânără este predominantă (acest tip de piramidă este specifică ţărilor slab dezvoltate); – piramidă în formă de clopot sau amforă, cu o bază puţin extinsă şi vârf aplatizat (forma de amforă indică proporţii aproximativ egale între tineri şi vârstnici, precum şi o pondere ridicată a adulţilor).

http://images.nationmaster.com/images/pyramids/ja-2005.png

http://schools-wikipedia.org/images/368/36802.png

 

III.             Structura populaţiei pe medii (rural – urban)

În prezent procentul populaţiei care locuieşte în mediul urban (adică la oraş) atinge 50% din totalul populaţiei planetei noastre. (Se subînţelege că restul revine populaţiei din mediul rural).

În America de Nord, rata de urbanizare (măsoară cât la % dintr-o populaţie locuieşte la oraş) este de 75%. Valori asemănătoare se înregistrează şi în America de Sud şi Europa, unde 74% din populaţia fiecărui continent, locuieşte la oraş.

La nivel de ţară, Belgia are valori ridicate ale populaţiei care locuieşte în mediul urban, respectiv 97%. Aceasta este urmată de Australia (91%), Olanda (90%), Japonia (77%), SUA (77%) etc.

În ţările Lumii a III a, slab dezvoltate din punct de vedere economic, rata de urbanizare este foarte scăzută: Bangladesh 26%, Niger 21%, Uganda 15%, Nepal 6% etc.

Rata de urbanizare creşte direct proporţional cu nivelul de dezvoltare economică.

IV.              Structura profesională.

Are în vedere sectoarele economiei (primar, secundar şi terţiar) şi partea (% din total)  de populaţie ocupată (care are un loc de muncă), care revine unui anumit sector.

Principalele sectoare ale economiei sunt:

–         sectorul primar, cuprinde: agricultura, silvicultura, pescuitul etc.

–         sectorul secundar, cuprinde: industria şi construcţiile.

–         sectorul terţiar (serviciilor), cuprinde: comerţul, transporturile, învăţământul, sănătatea, băncile etc.

Procentul, din populaţia ocupată, care revine unui sector al economiei, artă gradul de dezvoltare economică al unei ţări. Astfel, ponderea populaţiei din sectorul primar are valori mari în ţările subdezvoltate din Africa sau Asia (Indonezia 77%, Afganistan 80%, Mali 90%). În ţările puternic dezvoltate precum SUA, Franţa sau Suedia, populaţia ocupată în sectorul primar are valori scăzute, deoarece în aceste ţări a cunoscut o puternică înflorire, sectorul terţiar sau al serviciilor (peste 60%).

Sectorul secundar are ponderi mari în ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare (Marea Britanie 46%, Rep. Africa de Sud 39% etc.).

NOTĂ!!!

În Malta, Singapore, Macao şi Hong Kong, rata de urbanizare este de 100%.

Posted Noiembrie 22, 2010 by andreeazg in ZECE

RĂSPÂNDIREA POPULAŢIEI   3 comments

Răspândirea geografică a populaţiei

 

Populaţia planetei noastre este repartizată neuniform. Există zone şi regiuni întinse unde populaţia este foarte rară, cum ar fi regiunile reci, deşerturile temperate şi calde sau zona pădurilor ecuatoriale. Există, de asemenea, zone şi regiuni cu o populaţie foarte numeroasă, concentrată pe un spaţiu relativ redus (partea estică a Chinei, centrul Japoniei, Delta Gangelui, Insula Java, Europa de vest etc.).

Pe continente distribuţia populaţiei (a numărului de lecuitori), arată astfel:

–         în Asia locuieşte mai bine de jumătate din populaţia Terrei, respectiv, 4,050 miliarde pers.;

–         Asia este secondată de Africa, cu aproximativ 922 milioane locuitori (13,16%);

–         America de Nord deţine 7,54% din totalul de 6,768 miliadre de locuitori (atât câţi numără planeta noastră în prezent).

–         America de Sud şi America Centrală totalizează un procent de 5,13%, valoare apropiată de cea a Australiei şi Oceaniei la un loc (5,4%).

–         Europa are o populaţie de 731 milioane locuitori, adică aproximativ 10% din populaţia planetei.

Pentru a vă face o imagime mai clară asupra repartiţiei populaţiei , pe ţări, vă recomannd link-ul de mai jos:

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2119rank.html?countryName=China&countryCode=ch&regionCode=eas&rank=1#ch

 

De asemenea, în figura 2 sunt prezentate primele 10 state ale lumii, ierarhizate în funcţie de numărul de locuitori. Primele două locuri sunt ocupate de China şi India cu 1,330 miliarde, respectiv 1,173 miliarde. Aceasta înseamnă că 36,69% din populaţia Terrei. Urmează la mare distanţă S.U.A. cu 310 milioane locuitori, iar top 10 este încheiat de Mexic cu aproximativ 112 milioane locuitori.

 
 
 
 

Fig. 1 Repartiţia populaţiei pe continente

 

 Pe suprafaţa Terrei există zone cu populaţie numeroasă, precum şi zone de vid demografic. Aceste discrepanţe care apar în repartiţia geografică a populaţiei sunt determinate de o serie de factori, cei mai importanţi dintre aceştia fiind:

a)      factorii naturali, în principal, clima şi relieful.

Clima impune prin temperatură şi precipitaţii, limitele cele mai stricte în repartiţia teritorială a populaţiei. Temperaturile scăzute întâlnite în climatul rece, fac, ca 8% din suprafaţa Terrei să nu fie locuită. Temperaturile ridicate (care determină seceta), constituie un alt obstacol în repartiţia teritorială a populaţiei. În climatul deşertic, de exemplu, trăieşte doar 1,4% din populaţia Terrei.

Precipitaţiile, în special cele din climatul tropical umed, pot fi un obstacol pentru om, datorită favorizării dezvoltării pădurilor, fertilităţii scăzute a solurilor şi frecvenţei anumitor parazitoze sau afecţiuni. Cu toate acestea în arealul climatului cald şi umed, trăiesc aproximativ 27,6% din locuitorii Terrei.

Relieful are o influenţă mai puţin evidentă decât climatul asupra distribuţiei populaţiei. Relieful influenţează distribuţia spaţială a populaţiei prin altitudine şi grad de fragmentare.

Dacă analizăm problema altitudinii reliefului se constată că odată cu, creşterea înălţimii scade densitatea populaţiei. Există şi excepţii de la această regulă, cum ar fi oraşul La Paz (capitala Boliviei), situat la 3600 m, sau vechiul centru minier Potosi, situat la 4100 m.

b)      factorii istorici, se referă în principal la vechimea populării unui teritoriu şi la migraţii (nord-estul SUA, sud-estul Braziliei, sud-estul Australiei, sunt bine populate datorită migraţiilor populaţiei din Europa). 

 

c)      factorii demografici, se referă la faptul că sporul ridicat şi foarte ridicat favorizează creşterea numerică a populaţiei unor regiuni şi ţări (India, Bangladesh, Nigeria etc.). 

Un alt factor demografic este şi sporul migratoriu. Acesta indică, creşterea populaţiei în anumite ţări (S.U.A., Australia, Canada) şi descreşterea în altele (România, Bulgaria etc.). 

 

d)      factorii economici (locuri de muncă, resurse naturale exploatabile etc.), atrag oamenii spre regiuni sau ţări.

 
 
 
 

Fig. 2 Primele 10 ţări ale Lumii - ca număr de locuitori

 

Posted Noiembrie 8, 2010 by andreeazg in ZECE

TIPURI DE MEDII DE VIAŢĂ   3 comments

Tipuri de medii de viaţă

Prin caracteristicile sale, mediul înconjurător poate oferi, sau nu, condiţii favorabile desfăşurării activităţilor umane.

Cele mai favorabile medii de viaţă sunt cele care se suprapun peste mediile temperate, de tip mediteranean, temperat umed şi temperat uscat. Cu toate acestea mediul tropical umed din Asia de Sud – Est este foarte bine populat, aproximativ 2 miliarde de oameni înfruntând musonul şi precipitaţiile bogate.

Pentru a întelege mai bine distribuţia spaţială a diferitelor tipurii de medii, recomand interpretarea hărţii de mai jos (Fig.1: Tipurii de medii pe Glob).

Principalele tipurii de medii de viaţă şi caracteristicile lor sunt prezentate în tabelele următoare:

 

MEDIILE INTERTROPICALE
1.Mediul tropical umed 2.Mediul tropical cu două anotimpuri 

3.Mediul tropical arid

Caracteristici Lipsa anotimpurilor. Există două anotimpuri: unul plois şu unul secetos Este caracteristic regiunilor deşertice şi semideşertice.
Temperaturi ridicate. Apar concentrări mari şi foarte mari de populaţie. Nu este favorabil desfăşurării activităţilor umane.
Precipitaţii bogate.
Păduri ecuatoriale.
Râuri mari; ex: Amazon
Soluri sărace.
Este slab populat.

Tabelul nr. 1

 

MEDIILE TEMPERATE

1. Mediul mediteranean 2. Mediul temperat arid 3.Mediul temperat uscat

4. Mediul temperat umed

5.Mediul forestier boreal
Caracteristici Cuprinde spaţiul bazinului Mării Mediterane. Cuprinde deşerturile şi semideşerturile zonei temperate: Gobi, Takla-Makan etc. Apare în Estu Europei şi în Asia Centrală.

Vegetaţia caracteristică este stepa.

Se întâlneşte în vestul  şi centrul Europei, pe coasta de est a Americii de Nord şi a Asiei. Se întâlneşte în nordul Europei, Asiei (Siberia) şi Amercii de Nord.
Însorit, cald, arid. Prezintă mari contraste termice între anotimpuri. Deficit de umiditate.

Diferenţe mari de temperatură între vară şi iarnă.

Diferenţele de temperatură dintre iarnă şi vară sunt mici.

Precipitaţii bogate.

Pădurea de conifere.

Ierni reci.

Veri scurte.

Mlaştini.

Are două anotimpuri: vara este secetoasă iar iarna ploiasă. Populaţia este rară.

Există păşuni care favorizează creşterea animalelor

Presiune antropică mare. Populaţie numeroasă.

 

Nu oferă condiţii favorabile desfăşurării activităţilor umane.

Slab populat.

Tabelul nr. 2

 

MEDIILE RECI
1. Mediul subpolar

2. Mediul glaciar

Caracteristici În nordul Europei, Asiei şi Americii de Nord; la nord de mediul forestier boreal. Este situal la Nord de Cercul Polar de Nord;  în Groenlanda; în Antarctida.
Precipitaţii reduse.

Solul este permanent îngheţat.

Nu este favorabil activităţilor umane.

Acoperit de calota glaciară.

Nu este favorabil activităţilor umane.

Tabelul nr. 3

Fig. 1 Tipuri de medii pe Glob (imagine preluată din manualul pentru clasa a X-a - "Geografie Umană", Ed. Corint)

Posted Noiembrie 8, 2010 by andreeazg in ZECE

MIGRAŢIILE   Leave a comment

Mobilitatea teritorială a populaţiei

(migraţiile)

Mobilitatea teritorială a populaţiei reprezintă toate transformările care au loc în numărul locuitorilor unui anumit teritoriu, datorită deplasărilor lor.

Deplasăile pot fi de două feluri:

A.  INTERNE, care pot fi la rândul lor:

zilnice;                                   – sezoniere;                       – definitive;             – exodul rural.

B. INTERNAŢIONALE, pot avea cauze:

– economice (Populaţia ţărilor aflate în recesiune economică migrează către ţări cu stabilitate economică);

– interese turistice (10% din populaţia planetei);

– etnice (între India şi Pakistan  a existat un schimb de 6 milioane persoane în ambele sensuri);

– ideologice (dinspre fostele ţări socialiste spre Vestul Europei);

– religioase (frecvente în Africa Centrală, Bosnia Herţegovina etc.);

– conflicte militare (determină o categorie aparte de migranţi numiţi refugiaţi. America de Nord şi Europa  au primit 6,5 mil refugiaţi în ultimele decenii).

Note!!!

* Deplasările interne zilnice, caracterizează oraşele mari din ţările cu economii dinamice care atrag forţă de muncă.

* Deplasările sezoniere sunt legate de anumite activităţi economice (exemplu: exploatarea pădurilor în Canada).

* Deplasările zilnice şi cele sezoniere nu presupun schimbarea domiciliului, acest lucru se întâmplă doar în cazul deplasărilor definitive (în interiorul aceleiaşi ţări), datorită aridizării unor regiuni, hazardelor naturale, apariţiei unei activităţi miniere, industriale sau agricole care se constituie în factori de atracţie a populaţiei.

* O altă formă de deplasare a populaţiei, în interiorul unui mare număr de ţări, este „exodul rural”, datorat sărăcirii regiunilor agricole şi rurale.

În ceea ce priveşte migraţiile internaţionale (fig.1), există ţări în care numărul imigranţilor este mai mare decât numărul emigranţilor (SUA, Rusia, Canada, Spania, Italia, Marea Britanie etc.) şi ţări în care numărul celor plecaţi depăşeşte numărul celor veniţi (România, Ucraina, Polonia, Mexic, Brazilia etc.).

Fig.1: Ratele nete de migrare pentru anul 2008: pozitiv (albastru), negativă (portocaliu), stabil (verde), şi nu există date (gri).

 

Dicţionar

A EMIGRÁ ~éz intranz. A părăsi patria pentru a se stabili în altă țară; a se expatria.

A IMIGRÁ ~éz intranz. A sosi într-o țară străină, pentru a se stabili acolo.

Posted Noiembrie 1, 2010 by andreeazg in ZECE

BILANTUL NATURAL AL POPULATIEI   3 comments

Bilanţul natural al populaţiei

 

Evoluţia numerică a populaţiei este determinată de valorile bilanţului natural, care pot fi pozitive (populaţia creşte), negative (populaţia scade) sau apropiate de zero (populaţia este constantă pe o anumită perioadă de timp).

Bilanţul natural (sporul natural) este un indicator al reproducerii populaţiei şi reflectă diferenţa dintre natalitate şi mortalitate, exprimată în valori absolute sau relative (%, ‰), pentru un anumit interval de timp (1 an).

Bilanţul natural se determină prin relaţia ce reprezintă rata bilanţului natural:

Bn = N – M (‰), unde:

N este NATALITATEA, adică: numărul sau proporţia naşterilor care au loc într-o populaţie, într-un anumit interval de timp (1 an).

M este MORTALITATEA, adică: numărul sau proporţia deceselor dintr-o populaţie, într-un anumit interval de timp (1 an).

Pentru 2010, valoarea estimată a ratei natalităţii, la nivel mondial, era de 19,86 ‰, iar rata mortalităţii de 8,37 ‰.

Valoarea cea mai mare a ratei natalităţii o deţine statul Niger cu 51,08 ‰, urmat de Uganda 47,55 ‰.

Valoarea cea mai scăzută a natalităţii este înregistrată în Japonia 7,41 ‰ şi în principatul Monaco 7,03 ‰.

România are în prezent o rată a natalităţii de 9,58 ‰.

Fig.1 Rata natalitatii

 

La nivel mondial, statul cu cea mai mare rată a mortalităţii este Haiti (32,31 ‰), urmat de Angola (23,74 ‰) şi Mozambic (19,83 ‰). Valorile cele mai scăzute ale mortalităţii se regăsesc în ţările Orientului Apropiat: Qatar 2,44‰, Kuweit 2,29‰  şi Emiratele Arabe Unite cu 2,08‰.

Fig 2. Rata mortalitatii

România are o rată a mortalităţii de 11,78 ‰.

Fig.3 Bilantul natural

Posted Noiembrie 1, 2010 by andreeazg in ZECE